Despre
Florin nu se face niciodată negru de supărare pentru că nu ai cum să-l superi. Voi rasiști că v-ați gândit că e alt motiv. Chiar el ne-a zis că superputerea sa este calmitatea.
E fericit cu rolul de soț și de tătic și cu cariera în comedie. „Sunt foarte bun la stand-up comedy și cam exagerat în declarații de genul ăsta”. Nimic exagerat aici, dacă ne întrebi pe noi. Sau pe toți care l-au votat și făcut câștigător al sezonului 15 iUmor.
S-a născut în București, cartierul Pantelimon, dar el nu lasă asta să îl definească, fiind un om cu frică de câini, oameni pe care nu îi cunoaște, păsări și orice alte forme de viață cu care nu a stat deja la o țigară.
A învățat devreme că autoironia îl va ajuta în viață. Îi place umorul negru, iar asta nu e niciun fel de aluzie. Dar și umorul observațional, ironia/satira, storytellingul și umorul absurd.
A avut show și în fața celor 4000 de oameni de Sala Palatului. De nenumăratele show-uri din cluburile de comedie din București și din țară nici nu mai zicem. Suficiente cât să să se facă dor copilului lui de el.

Media
Vrei ca Florin să urce pe scena ta?
Verifici disponibilitatea și primești o ofertă în 24h.